Cum să primești suportul de care ai nevoie de la echipa Customer Care
Business-ul și nevoile clienților noștri sunt primele cele mai importante aspecte pentru noi, iar satisfacția acestora este indicatorul după care noi, echipa EGT România, ne ghidăm în parteneriatul cu ei.
Pentru a menține linia de profesionalism și promptitudine pe care am abordat-o întotdeauna în relația cu partenerii noștri, ideea de a le oferi acestora posibilitatea de a beneficia de asistență personalizată ne-a venit într-un mod firesc.
Acesta a fost și motivul care a stat la baza dezvoltării departamentului Customer Care.
Formată din specialiști cu experiență în domeniu, echipa Customer Care este pregătită să asigure suport clienților care solicită acest lucru.
Așadar, dacă te numeri printre clienții EGT România, ne face plăcere să-ți reamintim că acest serviciu de suport a fost dezvoltat pentru ca tu să primești sprijinul de care ai nevoie pe tot parcursul colaborării noastre.
Având acest departament la dispoziția ta, de luni până vineri, în intervalul 09:00 – 18:00, înseamnă că ne poți contacta oricând dorești ca cineva să-ți răspundă la o întrebare, să-ți ofere o soluție sau să te îndrume atunci când nu știi ce opțiuni ai.
Cum poți lua legătura cu noi?
Astfel am dezvoltat un sistem multi-channel prin intermediul căruia ne propunem să dăm curs, în timp util, tuturor solicitărilor venite din partea clienților noștri. Să le oferim acestora măcar o soluție, in cel mai scurt timp posibil, este obiectivul principal al echipei noastre de suport.
Drept urmare, fiind clientul nostru, ai mai multe variante prin care ne poți contacta pentru a solicita suport:
- Apelezi unul din numerele de telefon ale departamentului: +40 757 097 101 / +40 374 835 774
- Ne scrii un e-mail cu solicitarea ta la adresa: customercare.ro@egt-bg.com și noi te contactăm imediat ce primim mesajul tău
- Accesezi platforma de suport online din homepage-ul site-ului nostru și te asigurăm ca primești atenția de care ai nevoie
- Ne găsești si în social media, deci nu ezita să ne lași un mesaj dacă crezi că te putem ajuta!
Indiferent de modalitatea prin care alegi să ne contactezi, reprezentanții echipei de Relații Clienți sunt operativi și vor prelua cu succes solicitările tale.
Salvează datele noastre de contact la favorite ca să iei rapid legătura cu noi când ai nevoie!
Social Media: